//Copiii care au învins autismul – Partea a III-a: Matt Tremblay, adolescentul îndrăgostit de tenis și trompetă!
  • Matt Tremblay

Copiii care au învins autismul – Partea a III-a: Matt Tremblay, adolescentul îndrăgostit de tenis și trompetă!

Continuăm  seria de articole preluată din New York Times în care se povesteşte despre copiii care au reuşit să învingă autismul.

Matt Tremblay a primit diagnosticul de autism la vârsta de 2 ani și a început să facă terapie pentru vorbire, ocupațională și fizică până la vârstă de 8 ani. Însă nu a făcut niciodată terapie comportamentală pentru că medicul nu i-a sugerat-o niciodată mamei iar școlile din New York nu o ofereau.

Abilitatea de vorbire a lui Matt s-a îmbunătățit prima, însă toate celelalte semne au persistat. A rămas obsedat de precizie și ordine. Îi plăcea să rețină toate programele și întâlnirile tuturor celor cinci membri ai familiei, știind unde trebuie să fie fiecare și când. Calcula chiar și când fiecare dintre ei trebuia să plece din casă.

Câștigurile cognitive și comportamentale au urmat celor de vorbire, însă abilitățile sociale au devenit un proces lung și dificil. Până în gimnaziu, vorbirea și socializarea erau adevărate poveri pentru Matt.

„Îmi amintesc că atunci când eram mic îmi era foarte greu să pronunț cuvinte. Îmi amintesc că eram frustat. Era greu să îmi fac gura să îmi asculte creierul. Și îmi mai amintesc că, până în clasa a șasea, nu am știut cum să mă integrez, cum să conectez totul. Îmi era teamă să vorbesc cu oamenii. Îmi lăsam capul în jos când eram la școală și când mergeam acasă. Nu puteam relaționa cu ceilalți copii sau poate că nu voiam”, povestește Matt.

„Cred că eram în clasa a șaptea sau a opta când mi-am dat seama că nu mai trebuie să deviez de la subiect. Și am observat că atunci când fac asta, încep să-mi fac din ce în ce mai mulți prieteni. Nu știu de ce mi-am dat seama de asta tocmai atunci”, continuă băiatul.

La sfârșitul clasei a opta, medicul a concluzionat că Matt nu mai are autism.

Astăzi, băiatul este amuzant și vorbește mult. În timpul anului școlar, cântă la trompetă la școală și joacă tenis. Lucrează pe un post de casier timp de 15 ore pe săptămână și are note mari. Îi place să stea cu prietenii și familia, iar dormitorul său, cândva curat și ordonat, arată ca al unui adolescent normal.

Matt își amintește puține lucruri din perioada autismului. Au rămas încă semne ușoare: nu suportă să poarte haine strâmte, așa că alege mereu unele largi. Câteodată are dificultăți în a-și da seama dacă cineva glumește sau nu. Uneori, când privește la TV sau se joacă, obișnuiește să bată din palme. În trecut, Matt trebuia să bată din palme când era întrebat ce simte.

Unele persoane resping ideea că eliminarea autismului este scopul final. 

Autismul nu este o boală care are nevoie de tratament”, spune Ari Ne’eman, președintele Autistic Self Advocacy Network, un grup condus de și pentru adulți cu autism. El spune că este important să ne amintim care sunt calitățile particulare ale persoanelor cu autism, cele care par ciudate pentru cei din jur, însă care pentru ei sunt o parte prețioasă din identitatea lor. Temple Grandin, de exemplu, un autor și cercetător, crede că datorită autismului are abilități vizuale și spațiale remarcabile și că reușește să se concentreze pe detalii.

Ne’eman susține puternic tratamentul care îmbunătățește comunicarea și care îi ajută pe oameni să-și dezvolte tehnicile cognitive, sociale și de independența.

„Nu credem că este posibil să reprogamam fundamental creierul pentru a schimba modul în care gândim și în care interacționăm cu lumea. Și chiar dacă așa ceva ar fi posibil, nu cred că ar fi etic.”, susține bărbatul. În plus, crede că autismul este la fel ca homosexualitatea: o diferență, însă nu o deficiență sau ceva patologic.

Ne’eman crede că efortul societății de a combate autismul este paralel cu efortul de a suprima homosexualitatea-ambele sunt în detrimentul persoanei.

Activiștii pentru neurodiversitate sunt deranjați de aspectele terapiei comportamentale și cred că aceasta este concepută mai puțin pentru bunăstarea persoanelor cu autism și mai mult pentru confortul celor din jur. Copiii cu autism sunt răsplătiți de multe ori pentru folosirea unor bătăi din palme silențioase, în loc de bătăi din palme obișnuite, ceea ce este ofensator. Ne’eman oferă un alt exemplu: „Contactul vizual este o experiență care ne provoacă anxietate, așa că suprimarea înclinării noastre naturale de a nu privi în ochii cuiva ne răpește energia care s-ar putea concentra pe gândirea critică a ceea ce persoana din fața noastră încearcă să comunice. Avem o vorbă printre noi: „Pot să mă uit ca și cum sunt atent sau chiar pot să fiu atent”. Din nefericire, multe persoane ne spun că privitul ca și cum am fi atenți este mai important decât să fim atenți”.

Ne’eman mai susține ca persoanele gay „vindecate” de homosexualitate doar se ascund de propriile persoane, așa cum persoanele care nu mai sunt diagnosticate cu autism au devenit foarte bune la a face pe plac celor din jur, o iluzie care vine cu costuri psihice.

Studiile însă contestă această intepretare. 

Sursa: NyTimes

Sursa foto:  Mark Peckmezian for The New York Times

2017-08-16T08:30:07+00:00