//Creșterea nivelului de introducere socială la copiii cu autism: efectele stimulentelor tactile
  • copiii cu autism

Creșterea nivelului de introducere socială la copiii cu autism: efectele stimulentelor tactile

Creșterea nivelului de introducere socială la copiii cu autism: efectele stimulentelor tactile

Un plan ABAB a fost utilizat pentru evaluarea eficienţei dispozitivelor pentru stimulare tactilă (adică un pager cu vibraţii), ca stimulent pentru iniţierea interacţiunilor sociale la 3 copii cu autism, în timpul activităţilor de joacă împreună cu colegi cu dezvoltare normală. Rezultatele indică faptul că stimularea tactilă a fost eficientă în creşterea nivelului de iniţiere a interacţiunii verbale la cei 3 copii, nivelul de răspuns al colegilor fiind mai mare pentru 2 participanţi, atunci când a fost aplicată stimularea tactilă. Eforturile de reducere a frecvenţei stimulării, încercând menţinerea nivelul de iniţiere, au avut succes la un singur participant.

Procedurile utilizate pentru promovarea iniţierii interacţiunilor verbale la copiii diagnosticaţi cu autism au inclus stimulări textuale şi programe de activitate fotografică (ex. Krantz & McClannahan, 1993; McClannahan & Krantz, 1997). Recent, Taylor şi Levin (1998) au demonstrat că stimularea tactilă (adică, un pager cu vibraţii) s-a dovedit un stimulent eficient în iniţierea limbajului la un băiat de 9 ani, cu autism. Rezultatele studiului lor au indicat faptul că prin compararea condiţiilor fără stimulare şi condiţiilor de stimulare verbală, nivelul de iniţiere a interacţiunilor verbale a crescut de-a lungul celor trei faze ale jocului, atunci când a fost aplicată stimularea tactilă.

Cele trei obiective ale prezentului studiu erau (a) replicarea sistematică a studiului, de către Taylor şi Levin, prin evaluarea dispozitivului ca stimulent pentru iniţierea interacţiunii verbale la 3 copii cu autism, în contextul jocurilor desfăşurate împreună cu colegi cu dezvoltare normală, (b) extinderea studiului lui Taylor şi Levin prin evaluarea efectelor colaterale ale stimulării tactile asupra răspunsurilor participanţilor la iniţierea interacţiunii verbale a colegilor, şi (c) reducerea frecvenţei stimulării, încercând în acelaşi timp să se păstreze coeficienţii corespunzători iniţierii interacţiunilor verbale.

METODĂ

Participanţi, context şi materiale

Participanţii (Mike, 6 ani; Nathan, 7 ani; şi John, 7 ani) au fost diagnosticaţi cu autism şi frecventează grădiniţa generală (Mike şi Nathan) sau clasa întâi (John), cu asistenţă din partea adulţilor. Toţi participanţii au răspuns la întrebările şi la iniţierea interacţiunii din partea adulţilor; totuşi, rareori au fost ei cei care să iniţieze interacţiunea şi au preferat să se joace singuri în loc să se joace cu colegii lor. Pentru Mike şi Nathan, toate sesiunile de pregătire şi intervenţie au avut loc la şcoală (cu diverşi colegi din fiecare clasă), iar pentru John, toate sesiunile s-au desfăşurat la el acasă (cu acelaşi coleg). Colegii care nu ştiau de pregătirea furnizată participanţilor, nu au primit niciun fel de instrucţiuni înainte sau în timpul sesiunilor de joacă.

Stimularea tactilă a fost asigurată cu un pager JTECH Seria 27, care vibra timp de 3 până la 5 secunde când era activat cu o telecomandă. Pagerul cu vibraţii era îndeajuns de mic cât să încapă în buzunarul participantului.

Colectarea datelor şi definirea răspunsurilor

Datele au fost colectate prin utilizarea unui sistem de înregistrare, la intervale de 25 de secunde.

Iniţierea interacţiunii verbale. Iniţierea interacţiunii verbale a inclus verbalizarea vocală a participantului, aferentă activităţii de joacă şi direcţionată către un alt copil. De exemplu, dacă participantul îşi arăta jucăria colegului şi spunea „Uite ce am eu”, această acţiune era înregistrată ca iniţiere a interacţiunii verbale. Iniţierea interacţiunii verbale care nu a avut legătură cu contextul de joacă, nu a fost înregistrată.

Răspunsul verbal la iniţierea interacţiunii verbale din partea colegului. Răspunsul verbal la iniţierea interacţiunii verbale din partea colegului a fost definit ca fiind orice formă de răspuns vocal la întrebarea sau în direcţia colegului. De exemplu, dacă un coleg întreba „Vrei să te joci cu trenurile?” şi participantul spunea „da”, un răspuns verbal era înregistrat. Răspunsurile nu trebuiau să fie afirmative; totuşi, participantul trebuia să urmeze răspunsul (ex. dacă participantul răspundea „da”, el trebuia să se joace cu colegul).

Acordul observatorului şi integritatea variabilei independente

Un observator secundar a colectat, în mod independent, date, pentru 30% dintre sesiuni, pentru toţi participanţii. Acordul observatorului a fost calculat prin împărţirea numărului de acorduri la numărul de acorduri plus dezacorduri şi înmulţirea cu 100%. Acordul general al comportamentelor a atins 86% (interval, 74% până la 96%), 89% (interval, 81% până la 97%) şi 94% (interval, 91% până la 99%) pentru Mike, Nathan şi John. Integritatea variabilei independente (adică, activarea la timp a stimulării tactile de către experimentatorul primar care utiliza telecomanda) a fost colectată pentru 17% dintre sesiuni, de către un al doilea observator, şi acordul general a fost 100% pentru toţi participanţii.

Procedura

Un plan ABAB a fost utilizat pentru evaluarea efectelor stimulării tactile asupra iniţierii interacţiunii verbale şi răspunsurilor verbale la iniţierea interacţiunilor verbale din partea colegilor.

Nivel standard. Colectorii de date au evaluat iniţierea interacţiunilor verbale şi răspunsul verbal la iniţierea interacţiunilor din partea colegilor în timpul observaţiilor desfăşurate timp de 10 minute în cadrul sesiunilor de joacă. Nicio stimulare nu  a fost aplicată, şi participanţii şi colegii s-au jucat liber cu diferite jucării.

Pregătire. După finalizarea procedurii de observare la nivel standard, au fost desfăşurate sesiuni de pregătire separate pentru a învaţă participanţii să iniţieze interacţiunea cu un adult, atunci când era activată stimularea tactilă. Trei fraze ( „Uită-te la asta”, „Am

[obiectul]” şi „Vrei să te joci?”) au fost utilizate în relaţie cu o jucărie sau o activitate distractivă. În timpul pregătirii, adultul a stat aşezat pe podea, împreuna cu participantul şi diverse jucării, şi activa stimularea tactilă (când dispozitivul era în buzunarul participantului) aproape la fiecare minut. Imediat după activarea stimulării tactile, adultul exprima un model verbal al frazei de iniţiere. Modelele verbale au fost eliminate treptat, utilizând ierarhia stimulării de la cel mai mare la cel mai mic, până când participantul iniţia interacţiunea, independent, atunci când stimularea tactilă era activată.

Stimulare tactilă. Această condiţie a fost identică cu nivelul standard, cu excepţia faptului că participantul avea obiectul de stimulare tactilă în buzunar. Stimularea tactilă a fost activată cel puţin o dată la fiecare 25 de secunde în timpul intervalului de observare şi a doua oară a fost activată doar dacă participantul nu reacţionase verbal la prima activare a stimulării tactile. A doua activare a stimulării tactile a avut un rezultat de 5% pentru Mike, 42% pentru Nathan şi 13% pentru John, de-a lungul tuturor fazelor studiului. Niciun stimul de hrană, consecinţă, nu a fost oferit pentru iniţierea interacţiunii verbale sau răspunsul verbal la iniţierea interacţiunii de către colegi şi nu au fost oferite indicaţii specifice colegilor.

Eliminarea treptată a stimulării. După replicarea celei de-a doua faze, frecvenţa stimulării a fost redusă pe baza frecvenţelor normale ale iniţierii interacţiunilor manifestate de colegii care au participat la sesiunile de joacă. Această fază a fost implementată doar pentru Nathan şi John, deoarece anul şcolar al lui Nathan a luat sfârşit înainte de începerea proceduri de eliminare treptată a stimulării.

Observaţiile legate de trei colegi ai lui Mike (de-a lungul a trei sesiuni), utilizând procedura de înregistrare pe intervale prezentată anterior, au arătat că aceştia au emis verbalizarea pentru aproximativ 75% din intervale. Colegul lui John a emis verbalizarea pentru aproximativ 25% din intervale (pentru o sesiune). Diferenţa dintre frecvenţa iniţierii interacţiunilor verbale din partea colegilor lui Mike şi John a fost aproape sigur rezultatul contextului în care s-a desfăşurat sesiunea de stimulare (pentru Mike, în clasă, cu 12 până la 15 colegi prezenţi; pentru John, în casă, cu un singur coleg). Dacă Mike şi John şi-ar fi păstrat nivelul iniţierii interacţiunii verbale la nivelul colegilor lor, nivelul de stimulare ar fi fost ulterior redus. Reducerea stimulării pentru Mike a fost de la 10% la 30%, pe baza frecvenţei medii de iniţiere a interacţiunii verbale în fazele anterioare stimulării. Pentru John, un interval mai mic de reducere a stimulării a fost aplicat, de doar 5% (din cauza scăderii procentajului de iniţiere a interacţiunilor din partea lui Mike atunci când stimulările au fost reduse la un procent mai ridicat).

REZULTATE

Pentru toţi participanţii, iniţierea interacţiunilor şi răspunsurile verbale la iniţierea interacţiunilor din partea colegului a crescut atunci când a fost activată stimularea tactilă. Atunci când dispozitivul era activ, nivelul de iniţiere a interacţiunii verbale a atins un procent de 72%, 71% şi 88% pentru Mike, Nathan şi John. Răspunsurile verbale la iniţierea interacţiunilor verbale din partea colegilor au crescut şi ele. Pentru Mike, răspunsurile verbale au crescut de la o medie de 3% în intervale, la nivel standard, la o medie de 20% în intervale, atunci când stimularea tactilă era activată. Pentru Nathan şi John, răspunsurile verbale la iniţierea interacţiunilor verbale din partea colegilor s-au situat la 0% pe intervale, la nivel standard, şi au crescut la 50% şi 25% pe intervale, atunci când stimularea tactilă a fost activată. Încercările de eliminare a dispozitivului au avut succes doar pentru John. Activarea stimulării tactile a fost redusă de la 100% pe intervale (în condiţii de stimulare) la aproximativ 14% pe intervale (în timpul fazei de eliminare) şi John a vorbit în continuare (ex. „Am să fac un avion”) în aproximativ 34% din intervale. Rezultatele pentru Mike indică faptul că atunci când activarea stimulării tactile a fost redusă de la 100% pe intervale la aproximativ 78% pe intervale, a continuat să vorbească în aproximativ 60% din intervale. Incapacitatea de a menţine nivelul de iniţiere a interacţiunii verbale în timpul eliminării a fost determinată de criteriul colegilor lui Mike.

DISCUŢII

Aceste rezultate oferă susţinere pentru dispozitivul tactil, ca stimulare non-intruzivă pentru iniţierea interacţiunilor verbale. În plus, încercările de a reduce frecvenţa stimulărilor în timpul încercării de a păstra coeficienţii corespunzători ai nivelului de iniţiere a interacţiunii verbale au avut un succes parţial, doar pentru un participant. Aceste rezultate au implicaţii importante pentru promovarea interacţiunii sociale dintre copiii cu autism şi colegii lor, cu dezvoltare normală. În primul rând, stimularea tactilă a crescut eficient nivelul de iniţiere a interacţiunilor verbale. Toţi participanţii au vorbit mai mult, iar oportunităţile de a se angaja în jocuri cu colegii au crescut. În al doilea rând, prin promovarea interacţiunii sociale în medii obişnuite, cu colegi care nu cunosc procedura de stimulare, copiii cu autism ar putea să se integreze mult mai uşor şi ar putea fi consideraţi mai puţin diferiţi de ceilalţi.

Există cel puţin trei limitări ale acestui studiu, care trebuie menţionate. În primul rând, numărul de fraze care au fost învăţate prin utilizarea stimulării tactile a fost limitat la una sau două fraze. Cercetările viitoare ar putea descoperi metode în aşa fel încât copiii sa înveţe mai multe fraze (de ex., includerea notelor scrise împreună cu stimularea tactilă). În al doilea rând, acest studiu nu a luat în considerare efectele directe ale dispozitivului asupra nivelului de iniţiere a interacţiunii din partea colegilor. Cu alte cuvinte, merită să fie stabilit dacă nivelul de iniţiere a interacţiunii din partea colegilor a crescut ca urmare a nivelului ridicat de interacţiune din partea participanţilor. În ultimul rând, atunci când a fost implementată reducerea stimulării, nivelul de iniţiere a interacţiunii a scăzut, şi unele stimulări au fost necesare pentru că participanţii să menţină nivelul de iniţiere a interacţiunii cu al colegilor. Studiile suplimentare ar putea identifica metode de eliminare eficientă a stimulării tactile, în aşa fel încât copiii să continue să iniţieze şi să răspundă în prezenţa unor stimuli naturali.

În concluzie, acest studiu oferă rezultate suplimentare pentru utilizarea stimulării tactile, ca stimulare non-invazivă pentru creşterea nivelului de iniţiere a interacţiunii sociale dintre copiii cu autism şi colegii lor cu dezvoltare tipică. Alte beneficii ale prezentului studiu includ cercetarea stimulării tactile în medii naturale şi încercarea de a elimina dispozitivul şi diminua dependenţa de stimulare pentru iniţierea interacţiunii sociale, la copiii cu autism.

Articol publicat în JOURNAL OF APPLIED BEHAVIOR ANALYSIS  2002, 35, 79-83, Numărul 1 (primăvara 2002)

DANIEL B. SHABANI, ROGER C. KATZ, DAVID A. WILDER SI KENNETH BEAUCHAMP

UNIVERSITATEA PACIFIC SI CRYSTAL R. TAYLOR SI KIRSTEN J. FISCHER

PROIECT PENTRU AUTISM CENTRAL VALLEY

 

2018-02-23T12:50:51+00:00