//Încrederea în sine și dezvoltarea stimei de sine la copil

Încrederea în sine și dezvoltarea stimei de sine la copil

Increderea in sine a unui copil este strans legata de modul in care parintii se poarta cu el. Claudia Matei, psiholog si consultant în analiză comportamentală aplicată (BCaBA) in cadrul ATCA, propune solutii la indemana care va vor ajuta sa aveti un copil care are incredere in el, raspunzand unor intrebari punctuale.

self est

  • Cum ar trebui să fie părinții pentru a crește un copil care are încredere în sine, in deciziile sale?

Încrederea în sine și dezvoltarea stimei de sine la copil reprezintă baza unei dezvoltări armonioase. Pentru a-i ajuta pe copii să devină autonomi, să facă față situațiilor dificile din viața de zi cu zi și să fie echilibrați din punct de vedere emoțional, părintele trebuie să fie disponibil față de nevoile copilului, să le discute și să le satisfacă, dar, în același timp, să se asigure că există limite și norme sociale generale, pe care copilul le poate înțelege.

Fiecare copil are nevoie de echilibru în educație. Așa cum numeroase studii au demonstrat, un model permisiv de educație nu aduce beneficii copilului, iar la polul opus, pedeapsa nu reprezintă o metoda disciplinară constructivă.

Este important să evităm a ne compara copilul sau rezultatele sale cu alți copii și rezultatele lor. Fiecare copil este diferit și trebuie apreciat pentru ceea ce este el.

De asemenea, este important să evităm reproșurile, critica și consecințele de tip pedeapsă. Fiecare greșeală poate fi abordată într-un mod pozitiv și explicată, astfel încât să înțeleagă unde a greșit, faptul că nu este în avantajul lui și ce ar trebui să facă pentru a repara acea greșeală.

Copilul trebuie încurajat să exploreze și să experimenteze activități și situații noi, consolidând astfel curajul și încrederea că poate depăși obstacolele și dificultățile cotidiene și dezvoltând autonomia personală.

Limitele clare, responsabilitățile oferite copilului, comunicarea și implicarea alături de copil în activități, dar mai ales laudele și aprecierile verbale pentru comportamentele pozitive, toate conduc la o dezvoltare frumoasă și la modelarea stimei de sine.

Și pentru că știm deja că o greșeală nu trece niciodată neobservată, vă propunem un exercițiu simplu și constructiv pentru părinți: descoperiți în fiecare zi trei lucruri pozitive pe care copilul le face, pentru care să-l apreciați și să-l lăudați.

Astfel, puteți evidenția comportamentele adecvate, pe care doriți să le mențineți și care aduc beneficii copilului, făcându-l în același timp mai fericit și mai încrezător în forțele proprii.

 

  • Dacă un copil suferă traume în copilărie și știm că asta predispune la depresie, cum se poate aborda acest lucru terapeutic ?

Orice episod traumatic din copilărie poate produce dezechilibre sau distorsiuni emoționale imediate sau poate avea repercusiuni întârziate, depresia fiind o formă care poate pune în pericol nu doar viața adulților, cât și pe cea a copiilor.

Izolarea, apatia, refuzul de a participa la activități, sentimentul de vină, iritabilitatea, enurezisul sunt doar câteva simptome din tabloul clinic al depresiei la copil. Expresia clinică a depresiei variază la copil în funcție de vârsta acestuia și maturizarea afectiv-cognitivă.

Este important să fim atenți la comportamentul copilului și la modificările care apar, la situațiile conflictuale care l-ar putea afecta și să nu minimalizăm trăirile lor emoționale.

Atunci când părintele observă dificultăți pe care nu le poate soluționa doar prin comunicare sau prin modificarea mediului, când acestea ajung să interfereze cu activitățile sociale, interesele normale, școală, familie, cea mai indicată soluție este aceea de a căuta ajutor specializat.

Ca prim pas, evaluarea psihologică sau psihiatrică este necesară pentru stabilirea unui diagnostic și conturarea unei intervenții. Există forme multiple de psihoterapie care pot trata eficient aceste probleme și pot identifica factorii care stau la baza depresiei. Prin reglarea sau eliminarea factorilor de risc, prin monitorizare și susținere, copilul poate fi ajutat să traverseze o perioadă marcată de tristețe sau suferință.

De asemenea, consilierea familiei, îi poate ajuta pe părinți să înțeleagă mai bine procesul de terapie și de dezvoltare al copilului, oferindu-le mijloace și strategii de management pentru situațiile problematice.

  • Dvs lucrați și cu copiii care au ADHD și autism. Cum se manifestă la ei bucuria? La ce vibrează?

Chiar dacă există diferențe în ceea ce privește nivelul abilităților, motivațiilor sau intereselor, sentimentul plăcut al bucuriei este același pentru toți copiii. Copiii cu ADHD și autism nu fac excepție. Unii dintre ei au interese cu adevărat speciale și încearcă să descopere cât mai multe despre universul propriu. O simplă interacțiune cu o carte sau o lectură despre dinozauri se poate transforma într-o pasiune de durată la unii copii.

Copiii cu autism, care prezintă dificultăți la nivelul integrării senzoriale și au comportamente de autostimulare, sunt fascinați adesea de obiecte luminoase, care strălucesc, emit anumite sunete, care au texturi sau mirosuri interesante. Toate aceste lucruri pe lângă care un adult trece nepasător, un detaliu al unui obiect, îi poate face curioși, fericiți și îi motivează să răspundă într-o sesiune de terapie.

Sunt fericiți atunci când cineva îi laudă, când ne jucăm și facem baloane de săpun, când sunt luați în brațe sau gâdilați, când se simt iubiți.

Fiecare părinte poate găsi alături de copilul său momente de fericire, explorând împreună lucruri noi, ciudate, creative. Pentru a prețui și a înțelege mai bine fiecare bucurie a copiilor noștri și pasiunile lor putem face un exercițiu simplu prin care ne întoarcem la amintirile din copilăria proprie pentru a regăsi un moment fericit, un joc sau un obiect preferat, mirosul unei prăjituri sau aprecierea unui profesor, prima ninsoare și omul de zăpadă.

Există strategii de terapie prin care copiii cu tulburări de spectru autist pot învăța să identifice mai bine emoțiile, reacțiile celorlalți, regulile sociale și efectele comportamentelor lor și trebuie să eliminăm mitul, conform căruia, un copil diagnosticat cu autism nu are emoții.

Toți copiii experimentează gama largă a emoțiilor, se bucură, sunt triști, se entuziasmează și sunt curioși, descoperă alături de noi interesul pentru joc și învățare, indiferent de diagnostic, de vârstă și clasă socială.

Claudia Matei

Psiholog, Consultant în analiză comportamentală aplicată (BCaBA)

Asociația ATCA

2018-02-23T12:51:19+00:00