//Stabilirea limitelor în procesul de recuperare a copiilor cu TSA

Stabilirea limitelor în procesul de recuperare a copiilor cu TSA

Printre cele mai eficiente metode de disciplinare și prevenire a problemelor de comportament în cazul copiilor cu TSA sunt slabilirea regulilor și a limitelor. O regulă setată clar, administrată consecvent, adecvată vârstei, formulată în termeni pozitivi, a cărei consecință este aplicată corect și cu o recompensă motivantă pentru copil, nu poate da greș niciodată.

Cu toate astea însă, regulile nu sunt singura modalitate de disciplinare a copiilor cu TSA. Este foarte greu să setăm reguli pentru fiecare situație cu care se confruntă copilul în viața de zi cu zi. O altă modalitate de a preveni comportamentele problemă și de a ghida comportamentul unui copil cu TSA este oferirea instrucțiilor.

Se întâmplă frecvent ca părinți copiilor cu TSA să spună că în cadrul terapiei, cu terapeutul, copilul lor se comportă exemplar, face tot ceea ce-i spune terapeutul, dar în prezența lor copilul, nu mai demonstrează aceleași abilități. Acest lucru se explică prin faptul că se fac multe greșeli de implementare atât a regulilor, cât și a instrucțiilor.

În continuare, încercăm să explicăm modalitatea cea mai corectă de oferire și implementare a instrucțiilor.

Știm că, indiferent de ceea ce vrem să explicăm, puterea exemplului este cea mai eficientă. De aceea voi expune modalitatea mea de oferire și implementare a instrucțiilor în ședințele de  terapie.

 Întotdeauna formulez instrucții adecvate vârstei copilului. În calitate de terapeut, nu o să-i cer unui copil de 2 ani să aștepte rândul în cadrul unui joc, în schimb pot să-i cer să facă pa, să dea noroc, să ia sticla cu apă, etc. Mă asigur ca toate aceste lucruri le poate face prin imitație și apoi le pot transforma în instrucții.

Formulez instrucții clare. O înstrucție formulată în termeni vagi, poate fi foarte confuză pentru un copil cu TSA. Formulez instrucțiile, astfel încât să fie cât mai clare și concise. “Pune jucăriile în cutie”, în loc de “Fă ordine în cameră”. Atunci când îi cer unui copil să pună jucăriile în cutie, știe exact comportamentul pe care trebuie să îl realizeze. Dacă îi cer să facă ordine în cameră, cel mai probabil nu va face exact ceea ce vreau eu să facă. Pentru mine “a face ordine” înseamnă să pună toate jucăriile la locul lor, dar pentru un copil poate însemnă să pună scaunul la măsuță.

Adresez instrucția pe o tonalitate fermă. Tonul pe care în folosesc atunci când ofer o înstrucție în cadrul terapiei este foarte important.

Nu formulez instrucții în termeni negativi. Recent, am scris un articol despre impactul negației asupra copiilor cu TSA, pe care vă invit să îl citiți pe site-ul asociației noastre AICI. Întotdeauna formulez instrucțiile în termeni pozitivi. “Stai cu mâinile cuminți pe masa”, în loc de “NU mai bate în masa”; “Mergi incet”, în loc de “Nu mai alerga”, etc. Cu cât mai mult evităm negația în comunicarea cu copii, cu atât mai mult le vom câștiga complianță și vom avea o comunicare eficientă cu ei.

Ofer copilului timp suficient pentru a demonstra abilitatea și a se conforma cerinței. În funcție de dificultatea instrucției, trebuie să le acordăm copiilor timpul necesar pentru a efectua comportamentul cerut. Spre exemplu, dacă îi cer unui copil să bată din palme îl ofer câteva secunde pentru a demonstra abilitatea, iar dacă îi cer să pună jucăriile de pe covor la locul lor, îi ofer copilului timpul necesar în funcție de abilitățile motrice ale fiecărui copil în parte, de numărul jucăriilor împrăștiate și de context.

Recompensez respectarea instrucțiilor. Întotdeauna laud comportamentele cerute, deoarece astfel încurajez copilul să repete acel comportament. Sistemul de recompensare îl setez în funcție de dificultatea instrucțiilor și de motivarea fiecărui copil în parte. 

Toate aceste lucruri pot fi implementate cu succes și în alte medii și nu numai de terapeuții care fac parte din procesul de recuperare a copilului, ci și de părinți și de alte persoane care fac parte din viața copilului. În plus, îi sfătuiesc pe părinți să limiteze numărul instrucțiilor, deoarece, deseori cad în capcana de a-i cere copilui mai multe deodată; de asemenea, să ofere instrucții numai atunci când acestea sunt necesare.

Vă invit să analizați modul de formulare și oferire a instrucțiilor în raport cu copilul dumneavoastră și dacă recunoașteți câteva dintre situațiile explicate mai sus, încercați să vă  îmbunătățiți acele aspecte și cu siguranță veți observa o îmbunătățire și în comportamentul copilulul dumneavoastră.

 

Valentina Popa, Psiholog, Terapeut ABA

2019-02-26T22:49:18+00:00