//Totul despre întărirea diferențială – Aplicarea sa pentru un comportament problematic
  • întărirea diferențială

Totul despre întărirea diferențială – Aplicarea sa pentru un comportament problematic

Totul despre întărirea diferențială – Aplicarea sa pentru un comportament problematic

Când vorbim despre întărire diferențială, vorbim, de obicei, despre aplicarea sa pentru un comportament problematic.

Deși este foarte eficient, unor adulți nu le vine ușor să ignore comportamentul problematic. Totuși, acesta este elementul fundamental al întăririi „diferențiale”. Dacă un copil este întărit pentru un comportament problematic şi pentru un comportament corespunzător (de exemplu, un profesor acordă atenție atât comportamentelor pozitive, cât și celor negative), copilul probabil va continua să se angajeze în comportamentul problematic. Trebuie să discutați cu toți membrii echipei copilului (profesori, asistenţi, părinți, alți îngrijitori) pentru a stabili ce este necesar pentru ca toți adulții să folosească același plan (de exemplu, cartonaşe vizuale, instruire).

Care sunt diferitele tipuri (programe) de întărire diferențială?

Există multe programe diferite de întărire diferențială; aici, vom explora trei tipuri utilizate de obicei: (1) întărirea diferențială a comportamentului alternativ (IDA); (2) întărirea diferențială a comportamentului incompatibil (IDI); și (3) întărirea diferențială a altor comportamente (IDC).

  1. Întărirea diferențială a comportamentului alternativ (IDA) 

Atunci când aplicați IDA, se va reține întărirea comportamentului problematic și se va asigura întărirea pentru comportamentul înlocuitor,adecvat. Recomandăm utilizarea IDA cu copiii, deoarece reduce în mod simultan comportamentul problematic și întăreşte o abilitate nouă și adecvată. Cu toate acestea, este important să rețineți că este puțin probabil să apară abilități înlocuitoare adecvate, cu excepția cazului în care sunt învățate sistematic și stimulate, pe lângă faptul că sunt întărite. De asemenea, ar trebui să încercați să predați un comportament alternativ, în care copilului să îi vină ușor să se angajeze în comparație cu comportamentul problematic.

Doamna Ana voia să-l învețe pe Sorin să-și ridice mâna în timpul cercului, în loc să strige. Dacă Sorin își ridica mâna în timpul cercului (independent sau stimulat), doamna Ana întărea acest comportament, chemându-l la ea (adică, acordându-i atenție). Dacă Sorin striga în timpul cercului, doamna Ana nu ofera  întărirea pentru acest comportament, ignorându-l (adică, nu îi dădea atenție). În timp ce doamna Ana îl învăța pe Sorin, ea i-a oferit multe oportunități de a exersa ridicarea mâinii și i-a stimulat comportamentul după cum era necesar, în momentele în care comportamentul problematic nu se manifestase deja.

Acum, luați în considerare modul în care acest exemplu se referă la definiția noastră de IDA:

  1. Întărirea diferențială a comportamentului incompatibil (IDI)

IDI-urile sunt foarte asemănătoare cu IDA, prin faptul că se retine întărirea pentru comportamentul problematic și se asigură întărire pentru comportamentul înlocuitor adecvat. Când se utilizează IDI, selectați un comportament înlocuitor adecvat, care nu se poate manifesta în același timp cu comportamentul problematic. În exemplul de mai sus, Sorin îşi putea ridica mâna și să strige în același timp, deci nu se poate considera a fi IDI. Exemple de comportamente incompatibile ar putea fi: (a) să aibă mâinile în buzunare, în loc să îi atingă pe colegi sau obiectele din apropiere în timpul cercului; (b) să atingă un om pe umăr în loc să-l împingă și (c) să deseneze pe hârtie în loc să deseneze pe mese sau pereți. Puteți lua în considerare utilizarea unui dispozitiv IDI dacă copilul se angajează în mod constant în comportamentul problematic și în comportamentul înlocuitor adecvat în același timp. Dacă Sorin continuă să strige în timp ce își ridică mâna, de exemplu, puteți schimba comportamentul de înlocuire, ridicând o mână în timp ce puneți un deget peste buze, în timpul cercului. Luați în considerare acest exemplu aplicat:

Datele colecatet de  doamna Beatrice au arătat că Matei a aruncat jucăriile în timpul jocului liber pentru a avea acces la profesor și la atenția colegilor. Dacă Matei se juca în mod corespunzător cu jucăriile, ea i-ar fi întărit comportamentele potrivite jocului, oferindu-i o atenție deosebită, unu-la-unu. Dacă Matei a aruncat jucăriile în timpul jocului liber, doamna Beatrice a blocat comportamentul pentru a îi ţine pe ceilalți copii în siguranță, dar reţine şi întărirea, evitând contactul vizual și atenția verbală.

Acum, luați în considerare modul în care acest exemplu se referă la definiția noastră de IDI:

  1. Întărirea diferențială a altui comportament (IDC)

Atunci când se aplica IDC, se va refuza întărirea pentru comportamentul problematic și se va asigura întărirea pentru orice alt comportament într-o anumită perioadă de timp. În mod obișnuit, atunci când se utilizează IDC, se stabilește un interval de timp (de ex., 30 de secunde, 2 minute) și se asigură întărirea (a) dacă nu are loc un comportament problematic în intervalul de timp (de exemplu, nici un comportament problematic timp de 30 de secunde), sau (b) dacă nu se produce un comportament problematic la terminarea intervalul de timp (de exemplu, nu apare un comportament problematic la terminarea perioadei de 2 minute, cronometrate). Acestea se numesc intervale IDC si IDC momentan. IDC-urile pot fi un punct de plecare util dacă nu puteți identifica sau preda repede un comportament înlocuitor adecvat, dar IDC-urile au mai multe capcane. În primul rând, IDC nu include învățarea sistematică a competențelor înlocuitoare adecvate. Când copiii învață ce să nu facă, dar nu învață ce să facă, este puțin probabil să se angajeze în comportamente adecvate (și, de fapt, ar putea începe să se angajeze în noi comportamente problematice!). În al doilea rând, deoarece se întărește lipsa unui anumit comportament problematic, se poate întări din greșeală un alt comportament problematic. În al treilea rând, dacă se asigură întărirea numai la semnalul de avertizare (adică IDC instantaneu), nu vă adresați nici unui comportament problematic care apare în timp ce cronometrul continuă să cronometreze. Deși IDC-urile momentane pot fi mai practice în sălile de clasă aglomerate, este posibil ca acestea să nu fie la fel de eficiente pentru a reduce comportamentele problematice, la fel cum se întâmplă cu alte tipuri de întărire.

Pentru o mai bună înțelegere a IDC-urilor, luați în considerare acest exemplu aplicat:

Dl. Covaci dorește să se adreseze Paulei, în cadrul instruirii unui grup mic, deoarece Paula fuge frecvent de la masă în timpul instruirii. Dl. Covaci fixează un timer de 30 de secunde, pe care Paula îl vede, în timpul instruirii grupului mic. Dacă Paula nu se ridică de pe scaunul ei timp de 30 de secunde, domnul Covaci întărește absența scăpării, oferindu-i un sticker și repornind cronometrul. El îi oferă un stiker, indiferent de ceea ce face pe scaunul ei (de exemplu, se joacă cu materialele, se uită la tavan). Dacă Paula fuge de pe scaun, domnul Covaci reține întărirea, blocându-i fuga (ținând-o pe scaun) și nu îi oferă stiker-ul când cronometrul se oprește. Apoi, resetează cronometrul pentru o altă încercare.

Acum, luați în considerare modul în care acest exemplu se referă la definiția noastră a IDC:

2018-02-23T12:50:49+00:00